Cimitirul Vesel din Săpânța și Crucea soacrei a devenit deja legendă: „Sub această cruce grea / Zace biata soacra mea /, Trei zile de mai trăia/ Zăceam eu si citea ea”.
La fel sunt multe alte povești sculptate pe crucile de lemn din Cimitirul Vesel Săpânța. Astăzi, acest loc este un muzeu în aer liber, dar în același timp este și cimitirul satului.
Nu sunt multe popoare care să obișnuiască să ia moartea în râs. Maramureșenii, în schimb, o fac încă din cele mai vechi timpuri. Stan Ioan Pătraș nu era doar meșterul satului, ci și cel care i-a învățat pe oameni să privească moartea cu alți ochi. Acest lucru a devenit tradiție în Săpânța, iar locuitorii spun că așa va rămâne pentru totdeauna.
Cimitirul Vesel Săpânța este legat de numele lui Stan Ioan Pătraș, mare meșter al comunei, care a avut ideia să exprime pe o cruce povestea vieții unui om.
Crucea soacrei din Cimitirul Vesel
Aproape 50.000 de turiști din toate colțurile planetei vizitează anual Cimitirul Vesel. De-a lungul anilor, acest loc a fost inclus în topul monumentelor funerare din întreaga lume. În Europa, țintirimul maramureșean ocupă primul loc. Peste 850 de cruci vesele sunt prezente în curtea bisericii, iar primele au apărut în anul 1935.
Cimitirul Vesel este un loc unic în lume. Cimitirul Vesel. Lemnul din care se face Crucea soacrei din Cimitirul Vesel este din stejar. Prețul unei cruci poate ajunge până la 5.000 de lei. Sunt localnici care strâng bani o viață întreagă pentru un loc în Cimitirul Vesel.
Stan Ioan Pătraș
Stan Ioan Pătraș s-a născut în anul 1908, în comuna Săpânța din județul Maramureș. Pătraș a fost atras încă din tinerețe de sculptura în lemn. A început să sculpteze cruci din stejar de la vârsta de 14 ani. Până în anul 1977, Pătraș a realizat aproximativ 700 de cruci în ambele cimitire din Săpânța, cunoscute sub denumirea de „Cimitirul Vesel”.
Stilul a fost perfecționat prin trecerea la basoreliefuri sculptate și colorate. Predomină un albastru puternic și sălbatic, denumit în timp albastru de Săpânța.
Azi ucenicul creatorului, așa cum i se spune întemeietorului, Dumitru Pop Tincu, trăiește în casa profesorului său și îi duce mai departe meșteșugul.
